DA. În ultimii zece ani, ca urmare a promovării acestei metode alternative de soluţionare a conflictelor în România, prin câteva programe internaţionale premisele au susţinut apariţia Legii 192/2006, modificată în 2009 prin Legea 370.

De asemenea, la nivelul Uniunii Europene există Directiva 52/2008 a CE a Parlamentului European privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială, plus alte referiri la mediere ca şi serviciu public.

Tipurile de conflicte, conform legislaţiei româneşti, care pot fi adresate prin mediere:

• Cele de natură civilă – la iniţiativa părţilor, recomandarea instanţei cu privire la drepturi asupra cărora părţile pot dispune, conform legii. La cererea părţilor, judecarea în instanţă va fi suspendată iar la obţinerea acordului se comunică instanţei în scris asupra înţelegerii.
• De familie – cele legate de separarea soţilor, împărţirea bunurilor după divorţ, etc.,
• Comerciale – cele legate de natură contractuală şi asupra carora părţile pot dispune asupra drepturilor implicate.
• Cele de natură penală – doar în cazurile pentru care (potrivit legii) retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală
• Cele din domeniul protecţiei consumatorilor - produse sau servicii defectuoase, nerespectarea unor clauze contractuale şi a garanţiilor, existenţa unor clauze abuzive sau încălcării altor drepturi conform legislaţiei naţionale sau europene în acest domeniu.

NU pot fi adresate prin mediere conflictele cu referire la drepturile strict personale, cum sunt cele cu privire la statutul persoanei sau orice alte drepturi de care părţile nu pot dispune prin convenţie şi orice alt mod admis de lege.

De asemenea, se consideră pentru conflictele de muncă existenţa unei alte legi dedicate.

Deşi există mai multe denumiri vulgarizate ale profesiei de mediator (social, sanitar, bancar etc.) doar cele care sunt subscrise respectării Legii 192/2006 modificată prin 370/2009 pot fi înregistrate ca şi profesii liberale în formele acreditate.

Consiliul de Mediere este organismul autorizat la nivel naţional pentru administrarea Tabloului mediatorilor, iar alegerea unui mediator se face din rândul celor înregistraţi sub formă activă în acest Tablou (Tabel). Intervenţia acestuia este legală la nivelul statului român, în sensul în care un mediator poate fi solicitat şi în altă unitate teritorial administrativă decât cea în care acesta are înregistrat sediul. Mediatorul nu poate respinge solicitarea decât pe motiv întemeiat, demonstrabil în faţa comisiei de etică şi deontologie din cadrul Consiliului de Mediere.

Există în practica şi teoria medierii mai multe abordări, însă ca şi elemente comune menţionăm pe următoarele:

• o parte adresează o solicitare de mediere cu privire la un conflict în care este implicată, cerere înregistrată. Uneori aceste cereri pot veni la recomandarea instanţei sau a unei alte instituţii publice.
• pe baza informaţiilor primare este contactată cealaltă parte implicată în conflict, care este înştiinţată de solicitarea existentă şi îi sunt explicate etapele procedurii şi limitele medierii
• o sesiune de mediere comună este planificată la un timp, şi loc agreat de ambele părţi unde se desfăşoară procedura medierii. Locul trebuie să permită respectarea imparţialităţii, confidenţialităţii şi neutralităţii procesului (din această cauză medierea nu va avea loc la una din părţile implicate), şi să permită asigurarea unui climat de colaborare şi comunicare sub facilitarea mediatorului.
• există şi practica medierii separate, atunci când din motive obiective, sau la cererea expresă a uneia dintre părţi, procedura medierii este desfăşurată succesiv când cu una dintre părţi, când cu cealaltă, însă respectând principiile de bază ale medierii
• ca şi procedură, medierea este împărţită în cateva etape asupra cărora mediatorul păstrează cursivitatea şi respectarea anumitor reguli de bună comunicare pentru rezolvarea disputei şi obţinerea unei înţelegeri. Mediatorul nu ia partea părţilor, nu consideră greşit sau corect acţiunile acestora şi nu are autoritatea sau puterea de decizie asupra subiectului implicat. Decizia revine în întregime fiecărei părţi, mediatorului revenindu-i doar înţelepciunea şi puterea conducerii procedurii.
• Obţinerea unui acord exprimă înţelegerea celor două părţi şi este redactată de faţă cu acestea.
• Este posibil ca pe parcursul procedurii opinia unui expert să fie solicitată, acesta fiind ales cu acceptul celor două părţi implicate în conflict.

Este cea mai redusă ca şi desfăşurare în timp, comparativ cu alte modalităţi de rezolvare a conflictelor. De exemplu, un proces în instanţă poate dura şi câţiva ani.

Se consideră că, dacă ambele părţi sunt din aceeaşi localitate, sunt dispuse către obţinerea unei înţelegeri, şi sunt de acord cu procedura medierii, acordul de mediere se poate obţine în câteva zile. Asta din cauză că sunt foarte rare cazurile în care ambele părţi se prezintă împreună la sesiunea de mediere, iar etapa de pregătire este cea care durează cel mai mult.

Important de subliniat este faptul că medierea se încheie doar atunci când ambele părţi sunt convinse că forma acordului reprezintă cel mai bine interesele proprii, ca şi rezultat al procedurii medierii.

Acordul obţinut prin mediere este un consens între două persoane cu privire la drepturi asupra cărora acestea pot dispune, iar conţinutul acestuia este validat tocmai de asumarea voluntară de către fiecare dintre cei implicaţi.

Există situaţii în care părţile implicate doresc autentificarea acordului la notar, putând fi investit astfel cu titlu executoriu, sau poate fi încuviinţat de instanţa de judecată şi va fi investit cu titlul executoriu (exemplu înţelegerea de la baza partajului).

Costurile medierii sunt date de:

• onorariul pe oră sau procentual al mediatorului; se consideră în general că o sesiune de mediere durează aproximativ o oră, iar pentru medierile în mai multe sesiuni, prima sesiune este acoperită până la o oră şi jumătate, respectiv 90 de minute. Dacă disputele se referă la bunuri de o anumită valoare (acceptată comun de ambele părţi) se poate negocia un comision procentual din valoarea acceptată, pe lângă tariful pe oră.
• deşi rară există posibilitatea ca pe parcursul procedurii opinia unui expert să fie solicitată, iar tariful acestuia este acoperit de cele două părţi
• principiul de bază al medierii este că plata se efectuează în părţi egale de către cei implicaţi şi de cele mai multe ori se estimează (sau propune) un timp iniţial, care este achitat, iar la sfârşit se achită şi diferenţa pentru timpul depăşit
• sesiunea de mediere se achită indiferent de rezultatul acesteia, dacă se obţine sau nu un acord.

Pentru conflictele simple, între două părţi, vor participa cei doi şi mediatorul. Dacă sunt două familii este posibil ca doi reprezentanţi să participe de fiecare parte. Există şi situaţii în care fiecare parte doreşte să fie asistată de un avocat, iar aceasta este posibil dacă ambii respectă acest principiu (al proporţionalităţii). Uneori, când asupra problemei disputate este nevoie de clarificări, se poate cere părerea unui specialist (neutru, imparţial) acceptat de ambii.

În conflictele mai complexe, cu mai multe părţi implicate şi în grad diferit, mediatorul este cel care evaluează şi invită la mediere persoanele reprezentative şi mandatate pentru obţinerea unui acord.

Pentru anumite cazuri este posibil ca mediatorul să lucreze împreună cu un alt mediator, sau cu un asistent. Aceasta se face doar cu acordul părţilor implicate.

• Accesibilitatea – fiecare persoană poate solicita prezenţa unui mediator atunci când este implicată într-un conflict, apoi procedura medierii oferă un cadru relativ informal care nu pune presiune sau o autoritate forţată asupra desfăşurării comunicării într-un climat de cooperare.
• Confidentialitatea – spre deosebire de instanţă, unde participă mai multe persoane (oficiale şi nu numai) la reglementarea disputei, în cadrul medierii caracterul privat al înţelegerii este dat de faptul că doar cele două părţi implicate participă şi mediatorul autorizat (supus unui cod etic şi deontologic).
• Gradul de satisfacţie al rezultatului obţinut prin acord. Se consideră, pe baza studiilor, că acest procent este în jur de 80%, medierea fiiind considerată una dintre cele mai eficiente modalităţi de rezolvare a disputelor, tocmai pentru că reprezintă cel mai fidel autodeterminarea părţilor în negocierea acordului, conform cu propriile interese
• Costul redus  – prin plata doar a onorariului mediatorului sunt evitate astfel alte costuri asociate celorlalte proceduri legale (de genul instanţelor, arbitrajului, etc.): plata avocaţilor, consultanţilor, a diferite taxe de judecată
• Timpul redus – dacă în instanţă rezolvarea unei dispute poate dura de la câteva luni la câţiva ani, simplicitatea şi promptitudinea procedurii medierii reduce perioada obţinerii unui acord până la cateva zile, fără termene sau intervale majore între sesiuni
• Controlul asupra rezultatelor medierii revine în totalitate celor doua părti care se înscriu voluntar în mediere, iar spre deosebire de arbitraj sau judecarea cazului în instanţă, medierea nu impune o decizie facilitând obţinerea acordului din înţelegerea părţilor
• Relaţia – chiar şi în contextul tensiunilor acumulate în conflicte, medierea permite dincolo de rezolvarea obiectuală a disputei protejarea şi menţinerea relaţiei la un nivel acceptabil. Dacă în context comercial e posibil ca partenerii să nu dorească neapărat aceasta, în conflictele ce implică vecini, soţi, fraţi, prieteni şi unii parteneri păstrarea relaţiei la un nivel de funcţionare reprezintă un obiectiv major, dorit chiar şi pe fondul emoţiilor negative. Nu de puţine ori însă soluţia dată de instanţă sau arbitraj a suspendat sau chiar agravat relaţia existentă între membrii aceleaşi familii, prietenii, vecini, etc.